728x90 AdSpace

  • NU RATA

    28 sept. 2016

    Misterioasa si salbatica Delta Dunarii 2016

    Agonie si extaz, sunt cuvintele care definesc cel mai bine expeditia noastra din Delta din acest an.
    Locul unde fluviul si-a facut culcus in drumul sau spre mare, unde apa si pamantul fac casa buna, iar pelicanii saruta cerul. Un tinut parca din alta lume, care are in totdeauna ceva nou de aratat. Mai ales cand vine vorba de pescuit care la fiecare partida avem ceva de invatat. Pentru noi aceasta iesire in Delta a fost mai mult decat pescuit, a fost pur si simplu un test pe care intr-un final l-am trecut cu brio, o lectie pe care am invatat-o si ne va face mult mai buni in materie de pescuit. Am pescuit in cele mai grele conditii. Pur si simplu a fost o lupta cu natura sa putem prinde peste. Am prins schimbarea de vreme, iar cine pescuieste pe Dunare stie exact ce inseamna acest lucru. Incepand cu 19 septembrie de cand am ajuns, vremea a fost intr-o continua schimbare. Locul nu ni l-am ales noi, ne-a obligat ploaia care incepuse si ne-a prins in barci, fara corturi si pavilion montate s-au rupt norii deasupra noastra  si a fost ploaie cum nici la potop nu a fost. Ne jurasem ca a doua zi ne intoarcem acasa. Hainele erau toate ude, momelile la fel. Insa nu am renuntat si urmatoarea zi ne-am pus cu natura. Numai senzatia aia pe care o simti atunci cand esti in Delta te face sa uiti de toate problemele. Lasam pozele sa vorbeasca de la sine.

    PS: Promitem si un video in curand!






















































































    • Blogger Comments
    • Facebook Comments
    Item Reviewed: Misterioasa si salbatica Delta Dunarii 2016 Rating: 5 Reviewed By: Pescuit la Dunare
    Scroll to Top